Vacanța de anul acesta a fost puțin diferită, în sensul în care am decis să facem mai multe excursii de câte o zi, plecând din București dimineața și întorcându-ne seara.
Prima excursie a fost planificată pentru data de 27 iulie 2020 și a inclus patru obiective: Biserica Evanghelică Fortificată din Hărman, Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului, Rezervația naturală ’’Valea Zimbrilor’’ din Acriș și Cabana Trei Brazi din Predeal.
Biserica Evanghelică Fortificată din Hărman se afla pe lista de obiective pentru o altă excursie de anul acesta când am fost în Brașov la începutul lunii iulie, însă am reușit să vizităm doar Biserica Evanghelică Fortificată din Prejmer (despre această excursie o să scriu într-un alt articol). Deoarece ne-a încântat foarte mult acest tip de construcție, de biserică fortificată, am vrut să vizităm și Biserica Evanghelică Fortificată din Hărman.
Așadar, am plecat din București de dimineață și după câteva ore am ajuns la Biserica Evanghelică Fortificată din Hărman. După ce am achiziționat biletele de vizitare (prețul unui bilet este de 10 lei), am început să explorăm ansamblul bisericii fortificate. Am început prin a vizita camerele, cămările și podurile cetății, apoi după ce am admirat florile din preajma bisericii, am intrat în interiorul acesteia. După alte câteva minute, am urcat în turnul unde se află clopotele care tocmai încetaseră să răsune. Cu o înălţime totală de 56 metri turnul este cel mai înalt din Ţara Bârsei. De aici, am avut o frumoasă priveliște asupra localității. Istoria bisericii datează din secolul al XIII-lea, atunci când a fost construită, iar fortificația care înconjoară biserica a fost ridicată în secolul al XV-lea. În turnul de apărare de est se află o capelă unde se poate admira o pictură murală din secolul al XV-lea.


Următorul obiectiv a fost Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului, despre care pot spune că este o cascada diferită de cele văzute până acum. Aceasta este formată din mai multe izvoare liniare care coboară de pe munte și se varsă în pârâul Urlătoarea. Dacă aveți încălțămintea potrivită, puteți merge chiar printre firele de apă care formează cascada. După ce am admirat frumusețea cascadei și a naturii care înconjoară acest obiectiv natural, am pornit spre Rezervația naturală ’’Valea Zimbrilor’’ din Acriș.


Rezervația naturală ’’Valea Zimbrilor’’ din Acriș a fost inaugurată în anul 2008 și poate fi vizitată în urma achiziționării unui bilet de vizitare in valoare de 10 lei. Inițial, rezervația a avut 5 exemplare donate din Elveţia, Austria şi Italia, însă acum aceasta numără câteva zeci de exemplare. De asemenea, în același areal, se află și câțiva cerbi și ciute.

La Cabana Trei Brazi din Predeal am ajuns când cerul era acoperit de nori, însă chiar și așa ne-am bucurat de priveliștea spre Muntii Bucegi.

După o scurtă plimbare pe drumul care duce spre Cabana Poiana Secuilor, a început și ploaia, moment în care ne-am urcat în mașină și am pornit spre București.
Pe curând! ✈️🌎






























