Arefu

O altă mini-vacanță prin țară a fost cea din weekend-ul 25-26 august 2018, când am fost în comuna Arefu din județul Argeș. Cazarea am avut-o la Casa Deea, situată la aproximativ 7 km de Barajul Vidraru.

În cele două zile, am făcut traseul de la Valea lui Stan, am admirat Lacul Vidraru și, experiența mea preferată din această vacanță, am ajuns pe Vârful Lespezi, al cincilea vârf montan ca înălțime din România, având o altitudine de 2.517 metri.

Am ajuns în Arefu după 3 ore de mers cu mașina. Având la dispoziție doar 2 zile, am mers direct la Barajul Vidraru, de unde am admirat Lacul Vidraru, care oferea o priveliște frumoasă alături de cerul senin. Acest lac a fost creat în anul 1965 ca lac de acumulare folosit pentru producția de energie electrică, irigații, precum și în prevenirea inundațiilor.

40223501_288921291715532_6858372613417205760_n

De la Barajul Vidraru, am pornit pe traseul Valea lui Stan, un traseu cu dificultate medie, care se parcurge relativ ușor, poate cu excepția unor porțiuni, unde este necesar să urci și să mergi pe scări deasupra apei, pe pereții stâncilor.

444444444

Traseul încântă prin înșiruiri de cascade, stânci enorme și vegetație, care, împreună, formează o imagine de neuitat.

40352619_270093583615207_2100478581019770880_n

După parcurgerea canionului, se află Poiana Călugărița, unde vă puteți odihni pentru câteva minute. Apoi urmează coborârea la Lacul Vidraru, de unde puteți admira lacul chiar de pe malul acestuia.

78888

A doua zi , am plecat de la pensiune destul de devreme, având în vedere faptul că urma un traseu lung ce avea să ne aducă pe al cincilea vârf montan ca înălțime din România, Vârful Lespezi, cu o altitudine de 2.517 metri. Așa cum am menționat și la începutul articolului, aceasta a fost experiența mea preferată, care, cu siguranță, s-a datorat sentimentului pe care l-am avut atunci când am ajuns în vârf și am putut admira tot ceea ce se afla în jur, de la acea înălțime.

Traseul de la Lespezi a fost cel mai lung traseu făcut până în momentul de față; în total, ne-a luat 7 ore și jumătate pentru a-l parcurge dus-întors. Din punctul de plecare, Complexul Turistic Piscul Negru, am avut o porțiune de urcare, destul de lungă și solicitantă prin pădure, apoi traseul a devenit mai accesibil. Fiind destul de cald, am făcut pauze de hidratare sau, pur și simplu, pentru a admira priveliștea dominată de munți.

40213593_1090140081150916_1137373594146308096_n

40234470_263376887849191_2465549207746904064_n

După 4 ore, am ajuns pe Vârful Lespezi, de unde aveam o priveliște superbă asupra Munților Făgăraș. De aici, am putut admira chiar și Vârful Negoiu și, mai în depărtare, Vârful Moldoveanu.

40145391_502891416802460_966392728503975936_n

După ce ne-am bucurat de priveliștea de pe Vârful Lespezi, în alte câteva ore, am ajuns la punctul din care am pornit, Complexul Turistic Piscul Negru, apoi am plecat spre București.

Ne revedem în curând cu un nou articol. ✈️🌍

Mirela

Moieciu de Jos

Anul trecut am călătorit destul de mult prin țară, fie că a fost o ieșire de o zi sau mini-vacanțe planificate pe durata a doua, trei zile. Astfel, în perioada 20-22 iulie 2018, împreună cu prietenul meu, am fost la Moieciu de Jos; de fapt, aici am avut cazarea, la Pensiunea Brâncoveanu, pe lângă care trece râul Turcul.

În dimineața zilei de 20 iulie, am plecat spre Moieciu de Jos, iar în drum am vizitat câteva obiective. Primul obiectiv a fost Barajul Râușor, situat pe râul Târgului; acest baraj a fost construit în anul 1985, având ca scop alimentarea cu apă, apărare împotriva inundațiilor și producerea de energie electrică.

37954473_1919820981401863_3275969558946512896_n

După ce ne-am bucurat de priveliștea oferită de natură, am pornit spre Mausoleul de la Mateiaș, ridicat între anii 1928-1935 și dedicat erorilor din războiul care a avut loc între anii 1916-1918.

37684784_1849349895110891_6189250690481651712_n

Ultimele obiective au fost trei peșteri: Peștera Dâmbovicioara, Peștera Colțul Surpat și Peștera Liliecilor. Dintre aceste peșteri, doar Peștera Dâmbovicioara este amenajată și se poate vizita însoțit de un ghid, care, spre surprinderea noastră, a fost o fetiță de 12-13 ani. Însă, până am ajuns la peșteră, ne-am bucurat de peisajul Defileului Dâmbovicioara, care încântă prin stânci enorme și pârâul Dâmbovicioara.

37953458_1920271104690184_2777463395073392640_n

A doua zi, am pornit spre Cetatea Făgărașului, care pune la dispoziția vizitatorilor câteva ’’pagini de istorie’’. Construcția acestei cetăți a început în anul 1310 și a servit ca cetate de apărare, închisoare, dar și ca loc unde se organizau balurile Doamnei Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul.

Următorul obiectiv a fost Cetatea Rupea, situată pe Dealul Cohalmului și datând din secolul al XIV-lea. Conform atestării documentare, această cetate a fost un important centru meșteșugăresc, format din 12 bresle.

După ce am vizitat interiorul cetății, am pornit spre Racoș, unde se regăsesc trei obiective: Coloanele de bazalt de la Racoș, Lacul de Smarald și Vulcanul Racoș.

Coloanele de bazalt de la Racoș reprezintă o rezervație naturală de tip geologic și, în principiu, acestea sunt masive de bazalt, având o geologie definită prin prezența scurgerilor de lavă. În ceea ce privește Lacul de Smarald, acesta s-a format în fosta carieră Brazi. Deoarece în zonă se exploatau roci bazaltice și se realizau săpături adânci, s-a ajuns la formarea acestui lac, care impresionează prin culoarea verde-albăstruie. Vulcanul Racoș este un vulcan stins, al cărui crater a fost exploatat pentru zgură. Făcând o plimbare în jurul vulcanului, veți putea observa culorile de un negru-pământiu și roșu-portocaliu care domină zona.

În ultima zi, am plecat din Moieciu de Jos spre Bran, unde ne-a întâmpinat Castelul Bran, vizitat atât de turiști români, cât și de turiști străini, probabil, fascinați de povestea lui Dracula. Din unul dintre turnurile castelului, am putut admira peisajul verde care domina împrejurul castelului.

37945559_1920264464690848_1054528463895003136_n

Apoi am pornit spre Râșnov, unde am vizitat Cetatea Râșnov și Peștera Valea Cetății Râșnov. Cetatea Râșnov se bucură de titlul de unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Turiștii pot vizita interiorul cetății, precum și muzeul în care sunt expuse arme, unelte sau armuri.

7

La Râșnov aveam să revin peste 2 zile, pe 24 iulie până pe 29 iulie la Festivalul de Film și Istorii Râșnov.

66038488_355049628474896_7422960160559071232_n

Această vacanță a fost una dintre cele mai interesante vacanțe în care am fost, în special, datorită faptului că nu mai vizitasem niciunul dintre aceste obiective. Așadar, dacă aveți la dispoziție două sau trei zile, sunt suficiente pentru a trece pe lista obiectivelor vizitate câteva dintre cele menționate mai sus sau chiar pe toate.

Ne revedem săptămâna viitoare cu un nou articol.

Pe curând! ✈️🌍

București

În București, m-am mutat în toamna anului 2016, așadar, în câteva luni se împlinesc trei ani. În tot acest timp, am ajuns să cunosc orașul, deși mai sunt multe obiective și locuri pe care doresc să le descopăr în viitorul apropiat.

Primul lucru pe care mi-l aduc aminte din ziua în care am ajuns în București este râul Dâmbovița, pe malurile căruia poți face o plimbare pentru a te relaxa fie chiar și pentru câteva momente.

43074495_1136426463186494_6554049454368882688_n

Centrul istoric al Bucureștiului este reperul oricărui turist. Aici se regăsesc numeroase clădiri care au fost declarate monumente istorice, multe dintre ele impresionând prin detalii și ingeniozitate. Din păcate, multe se află într-o stare de degradare, iar lucrările de consolidare și reabilitare se realizează destul de greu.

20170723_200126

20170723_201300

În Piața Unirii, în perioada mai – octombrie în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, puteți admira Simfonia Apei, un spectacol de lumini și de muzică oferit de ansamblul de fântâni.

43072094_206820783560194_4773988395842011136_n

Pe Calea Victoriei, una dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului, se află Palatul CEC, un monument cu o arhitectură deosebită care și-a început construcția la 8 iunie 1897.

20170723_200343

Puteți dedica o zi din weekend unei vizite la Grădina Botanică ’’Dimitrie Brândză’’, situată în cartierul Cotroceni sau Grădina Zoologică, care găzduiește peste 4.200 de exemplare de animale, păsări, reptile și pești.

20170722_140652

20170722_135044

De asemenea, în București se regăsesc numeroase muzee pe care le puteți vizita pentru a descoperi noi curiozități. Până în prezent, am fost la câteva muzee, însă doresc să completez aceasta listă în viitorul apropiat. Primul muzeul pe care l-am vizitat a fost Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, deschis în anul 1834. Aici au loc și expoziții temporare, precum expoziția de fluturi exotici sau de animale veninoase.

IMG_20170605_121737

All-focus

Lista muzeelor vizitate este completata de Muzeul Național de Geologie, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Băncii Naționale a României (pentru care este necesar să faceți programare în prealabil), Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național ”George Enescu”, Muzeul George Severeanu, Muzeul de Artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, Muzeul Național al Literaturii Române și Casa Filipescu-Cesianu.

Opera Națională București vă pune la dispoziție o serie de spectacole de balet sau operă. Primul spectacol la care am luat parte a fost Oedipe, dedicat Zilei Naționale a României, iar mai apoi, Frumoasa din pădurea adormită.

Că tot a venit vara, vă puteți petrece timpul alături de prieteni și de familie în unul din parcurile Bucureștiului. Parcul meu preferat este Herăstrău, care și-a schimbat denumirea în Parcul Regele Mihai I al României. Acesta este locul perfect pentru a admira apusul de soare, cireșii înfloriți sau pentru o plimbare pe malurile Lacului Herăstrău. Pe lângă acest parc, îmi place să mă bucur de o plimbare și în Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), unde puteți admira lebedele, Parcul Tineretului, Parcul Cișmigiu sau Parcul Carol I, unde se află Monumentul Eroului Necunoscut.

43315800_2084927808226407_3421021969015898112_n

56770400_2255373678014079_4132239510664642560_n

Pentru pasionații de fotbal, vă puteți bucura de un meci al echipei preferate. De curând, am fost la meciul dintre FCSB și CFR Cluj disputat pe Arena Națională, care a oferit un gol spectaculos marcat de Teixeira în minutul 53.

60789570_421662915054854_3323492182370811904_n

Cel mai probabil, voi mai scrie un articol despre București, având în vedere că nu am menționat multe alte obiective. Însă, până atunci, vă invit să descoperiți câteva dintre locurile și obiectivele acestui oraș, fie că sunteți în trecere prin capitala României, fie că vă bucurați de o vacanță alături de prieteni sau familie.

Pe curând! ✈️🌍

Cluj-Napoca

După patru ani în Constanța, a fost timpul la merg la facultate și am decis să studiez în Cluj-Napoca, orașul pe care îl vizitasem cu un an înainte să termin liceul și care m-a impresionat atât de mult încât m-am hotărât să mă reîntorc pentru studii.

Am ajuns să cunosc acest oraș puțin câte puțin cu ajutorul plimbărilor lungi pe care le făceam cu prietenul meu cel mai bun. Petreceam ore în șir prin centrul orașului, prin parc și chiar pe străduțele cele mai îndepărtate, fie că ne prindea ploaia, fie că era o căldură insuportabilă. Fiecare ieșire era o nouă aventură.

Unul dintre locurile mele preferate era Cetățuia, locul de unde aveam priveliștea perfectă asupra orașului, în special seara, când puteam să admir luminile orașului și să mă bucur de liniștea serii. Piața Unirii încântă cu impunătoarea Biserică Romano-Catolică Sfântul Mihail, un simbol al arhitecturii gotice, dar și cu statuia lui Matei Corvin, inaugurată în anul 1902. Acest punct al orașului adună sute de oameni la diverse evenimente care au loc aici, precum târgurile de Paște sau de Crăciun, spectacole și festivaluri.

tumblr_ol2riifXF01rv448qo1_1280

Cluj-Napoca este un oraș recunoscut și pentru multitudinea de evenimente culturale, motiv pentru care trebuie să menționez că atunci când doriți să dedicați unul dintre weekend-uri unui astfel de eveniment, Teatrul Național și Opera Națională Română Cluj-Napoca, situate în aceeași clădire, vă vor veni în întâmpinare. Primul spectacol la care am luat parte a fost Lacul Lebedelor, opera compozitorului rus Piotr Ilici Ceaikovski, urmat de Liliacul, operetă în trei acte realizată de Johann Strauss și spectacolul Ballet à la carte, care a integrat Faun, Momente cu Donizetti – Pas de Deux și Carmen.

tumblr_ouzxnzCFep1rv448qo1_1280

Zilele Clujului reprezintă unul dintre evenimentele care dau viață orașului prin diverse spectacole, concerte, proiecții de film, expoziții și ateliere. La fiecare ediție la care am luat parte, vizitam stand-urile organizate de studenții care promovau diferite culturi prin intermediul centrelor, dar și stand-urile meșteșugarilor cărora le admiram obiectele create din sticlă, picturile, dar și dulceața sau siropurile care aveau un miros deosebit.

Cluj-Napoca se mândrește și cu o frumoasă grădină botanică – Grădina Botanică „Alexandru Borza” – care aparține Universității Babeș-Bolyai, unde puteți admira multitudinea de plante sau lalelele care încântă prin diversitatea de culori atunci când înfloresc.

tumblr_ol4gx0ipCs1rv448qo1_500

Un alt loc în care îmi plăcea să merg era Parcul Central ”Simion Bărnuțiu”, unde se află și Casino Centru de Cultură Urbană Cluj care găzduiește diverse evenimente culturale. Parcul prinde culoare primăvara atunci când frunzele copacilor încep să înverzească, dar și toamna, când este îmbrăcat în culorile acestui anotimp. Pe lângă acest parc trece râul Someșul Mic, pe marginea căruia vă puteți bucura de liniștea serii, iar pentru cei care se bucură de spectacolul oferit de meciurile de fotbal, o pot face mergând pe Cluj Arena, stadionul celor de la Universitatea Cluj, situat în această zonă sau pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu al echipei CFR Cluj. Unul dintre meciurile care mi-au rămas în minte a fel cel dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, deoarece m-a impresionat prin atmosfera creată de fanii celor două echipe, dar și prin senzația oferită de ploaia care a decis să ia parte la spectacolul oferit suporterilor.

62078646_334906030535115_9095611538781241344_n

Frumusețea orașului Cluj-Napoca nu poate fi cuprinsă în câteva cuvinte, deoarece, pe lângă cele menționate în acest articol, orașul vă pune la dispoziție o mulțime de locuri în care vă puteți petrece timpul, dar și diverse evenimente culturale care dau viață acestui oraș.

2

1

Ne regăsim săptămâna viitoare cu un nou articol.

Pe curând! ✈️🌍

Constanța

După două zile în care m-am tot gândit despre ce oraș să scriu în primul articol, am decis ca acesta să fie Constanța, primul oraș în care m-am mutat și unde am stat patru ani și pe care, trebuie să recunosc, nu am ajuns să îl cunosc suficient de mult.

Care este primul lucru care vă vine în minte când auziți de Constanța? Bineînțeles, Marea Neagră. Îmi plăceau mult plimbările pe malul mării, în special, seara când totul era calm și puteam să ascult în voie valurile și pescărușii. Mai mult decât atât, aici puteți vedea unele dintre cele mai frumoase răsărituri și apusuri de soare bucurându-vă, în același timp, de calmul mării.

61893418_2341218489532768_2159889154228355072_n

Unul dintre simbolurile acestui oraș este Cazinoul, o clădire istorică asupra căreia timpul, dar și nepăsarea și-au spus cuvântul. Admirând clădirea, veți putea observa detaliile acestei construcții și vă puteți bucura de o frumoasă plimbare pe faleză. Am avut ocazia să pășesc în interiorul Cazinoului și, plimbându-mă prin sălile clădirii îmi imaginam cum arătau balurile care aveam loc aici. Din păcate, am plecat cu un gust amar, dezamăgită fiind de faptul că acest simbol este lăsat să se piardă în timp.

1hjk.jpg

Fiind o persoană căreia îi place să petreacă cât mai mult timp în natură, Parcul Tăbăcăriei era unul dintre locurile mele preferate unde ieșeam, de obicei, în weekend. Pentru cei care preferă evenimentele culturale, Casa de Cultură a Sindicatelor este locul potrivit unde puteți admira diverse spectacole alături de familie și de prieteni.

Așadar, că tot este a doua zi de vară și cu siguranță vă faceți planuri de vacanță, vă propun să admirați și alte colțuri ale acestui oraș, fie că este o plimbare scurtă pe faleză, de unde puteți admira Cazinoul, fie că este o ieșire în Parcul Tăbăcăriei.

61840067_403483360240143_7846060459789647872_n

Săptămâna viitoare, vă invit să citiți următorul articol despre al doilea oraș în care am locuit și anume Cluj-Napoca, un oraș care îmi va rămâne mereu în suflet.

Pe curând! ✈️🌍